Termeni și Condițiii

Site-ul www.dodobabybox.ro este administrat de către Storiette SRL, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului din Iași, sub nr. J22/405/2013, având Codul de Identificare Fiscală 31298595. Ne puteți contacta oricând prin email la [email protected] sau la numărul de telefon 0740031392.

Prin accesarea și utilizarea acestui site, dar și prin obținerea sau achiziționarea produselor, informațiilor sau serviciilor disponibile pe www.dodobabybox.ro, ești de acord cu Termenii și Condițiile prezentate pe această pagină.

Cât plătești și cine asigură transportul

Prețul afișat pentru produsele Dodo Baby Box este exprimat în lei și este final, fără alte costuri din partea ta. Prețul produsului comandat este cel afișat la data plasării comenzii. Cheltuielile de livrare sunt incluse în prețul final.

Cum faci comanda

Dodo Baby Box poate fi comandată simplu, prin formular afișat pe pagina principală. Odată trimisă comanda, un membru al echipei noastre te va contacta în el mai scurt timp posibil.

O comandă devine fermă în momentul confirmării ei, telefonic sau prin email, cu unul dintre membrii echipei noastre. O comandă neconfirmată astfel nu are valoare de contract.

La lansarea comenzii avem rugămintea să ne lași numele, adresa și data probabilă a nașterii copilului, toate aceste date fiind importante atât în alegerea produselor pe care le vom pune în cutie, cât și în acordarea unor beneficii ulterioare livrării. Îți garantăm că datele tale personale nu vor fi transmise către terți sau folosite în scopuri comerciale.

Cum primești cutia

Odată confirmată comanda, cutia va ajunge la tine în maximum 72 de ore, prin curier. Plata se face ramburs. Te poți considera proprietarul cutiei în momentul plății și semnării documentelor de transport transmise de curier.

Ce garanții oferim

Garantăm că produsele livrate sunt originale, sigilate, în forma în care provin de la parteneri. Livrarea este însoțită de chitanța eliberată de firma de curierat sau, la cerere, și de factura fiscală.

Dodo Baby Box vine însoțită cu instrucțiuni de folosire, pe care vă rugăm să le citiți cu atenție și maximă responsabilitate, mai ales dacă intenționați să folosiți cutia ca spațiu de dormit pentru bebeluș.

Garantăm că produsele livrate nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și nu produc impact negativ asupra mediului.

Cum returnezi produsul

Dacă din orice motiv vrei să returnezi în întregime produsul livrat, ai la dispoziție 14 zile, de la data primirii coletului, și ni-l poți trimite înapoi pe cheltuiala noastră. Tot ce trebuie să faci este să ne anunți decizia ta telefonic sau prin email și să păstrezi toate produsele din cutie, inclusiv cutia, nefolosite, sigilate, cu etichetele intacte. Când cutia ajunge la noi, îți trimitem banii înapoi în cel mult 14 zile.

Reține că nu pot fi returnate produsele care au făcut obiectul unei comenzi speciale, au fost distinct personalizate la cererea ta, au fost confecționate după specificațiile tale (de exemplu, nuanțarea produsului în culoarea dorită de tine), prezintă urme de lovire, deteriorare, uzură, au fost desigilate și nu mai au ambalajul original intact, cu toate accesoriile si etichetele integre.

***

Imaginile, descrierile, textele, elementele grafice ae site-ului Dodo Baby Box reprezintă proprietatea Storiette SRL, sunt protejate de legea drepturilor de autor și nu pot fin copiate, modificate sau adaptate în scop comercial.

Pentru orice sugestie sau sesizare nu ezita să ne folosești datele de contact. Vrem ca produsul Dodo Baby Box să fie unul excelent și putem face asta doar cu ajutorul tău.

Solutionarea litigiilor cu link:https://webgate.ec.europa.eu/odr/main/index.cfm?event=main.home.show&lng=RO




Contact



Dodo Baby Box este un proiect non-profit al Dream Project
email: [email protected]